În urmă cu o săptămână, ediţia online (de Timişoara) a cotidianului ”Adevărul” publica un interviu cu şi despre artista handmade Daciana Cuc de la DacianaDax.wordpress.com. Aceasta, nemulţumită de modificările aduse interviului original şi de faptul că i-au fost atribuite afirmaţii fanteziste, a apelat la mine pentru precizările cuvenite. Recomand tuturor artizanilor să fie foarte atenţi cui şi în ce condiţii acordă interviuri. Şansele ca vorbele să vă fie răstalmăcite sunt direct proporţionale cu importanţa site-ului/ziarului.
Daciana Cuc:
În principal, aş vrea să ating punctele care mi s-au părut schimbate:
- “Tânăra şi-a descoperit pasiunea pentru crearea obiectelor unicat în urmă cu câţiva ani, când a început să confecţioneze diverse podoabe pentru prietene şi cunoscuţi”
Am început să creez obiecte pentru mine, dintr-o întâmplare, acum 8 ani şi apoi le-am vândut într-o galerie de artă, de abia apoi ajungând să fac obiecte pentru prieteni şi familie.
- “Concurenţa pe această linie este destul de redusă, pentru că majoritatea meşterilor lucrează cu aur în România”
”pe partea de handmade, în schimb, există concurenţă şi bine că exista pentru că diversitatea te face să vrei să fii mai bun şi mai interesant şi să aduci ceva nou.”
- “Deşi am absolvit Facultatea de Arhitectură, nu cred că rezist să fac faţă birocraţiei infernale pe care o presupune acest job”
Am spus că, din păcate, în arhitectură partea de birocraţie şi partea de creaţie sunt cam egale şi nu ştiu dacă aş putea să o suport pe prima într-o asemenea cantitate.
- “Pentru clienţii străini care vin în România trebuie să pui totul la punct, iar birocraţia din România, care trebuie “unsă” în permanenţă, este prea sufocantă pentru mine.”
Nu am spus fraza asta niciodată şi, în afara de asta, mi se pare o frază care nu-şi are locul şi nu are legatură cu nimic.
- “Îmi plac oamenii inventivi, care ştiu să facă bani din orice. În special cei care au o pasiune şi învaţă să scoată bani din acea pasiune. Sunt tot mai mulţi tineri care învaţă să se specializeze pe domenii de nişă şi să îşi câştige banii de la un public restrâns, dar educat.”
Îmi plac oamenii inventivi care ştiu să câştige din pasiunea lor, tocmai pentru că făcand ceea ce le place, fac lucrurile bine. Părerea mea e că cine va face un lucru doar pentru bani va sfârşi prin a-l face mult sub standarde.
Mă deranjează că m-a făcut să par extremista. A notat multe lucruri, dar corect ar fi fost să înregistreze conversaţia cu acordul meu, ca să nu existe mai apoi discrepanţe în atât de multe detalii.
Povestea mea e simplă:
Am inceput sa creez bijuterii pentru ca nu mi le permiteam ca studenta, chiar la inceput, mai ales ca imi placeau lucrurile interesante, unice si nu cele de serie.
Sarma a fost cea mai flexibila si la-ndemana, deci am folosit-o ca suport pentru ele.
Datorita unei canicule am intrat intr-o galerie de arta mai micuta, unde am aflat ca accepta obiecte de la studenti. Asa au devenit bijuteriile bani de buzunar. Nu prea se gasea materie prima pentru handmade pe atunci, dar am avut noroc ca am primit ceva pietre semipretioase si sarma, asa, de inceput, de la rude si prieteni.
Indemanarea si imaginatia am mostenit-o de la parinti si bunici. Daca ma gandesc bine, parca le-am adunat pe toate ca sa se potriveasca si sa pot face ceea ce fac :), iar Inspiratie exista si va exista mereu, in jurul meu: natura, arhitectura, arta, oameni, in cine stie ce detaliu sau gand.
De doi ani lucrez in stilul pe care il vedeti si sarma e acum mai mult decat un suport. Am invatat sa fac ceea ce fac singura, folosind doar la inceput cateva tutoriale simple, gratuite gasite pe internet. Faptul ca am studiat arhitectura ajuta mult, am ochiul format pentru dimensiuni si ore de migaleala la machete. M-am dezvoltat si am inventat treptat si mi se pare ca stilul acesta ofera multe posibilitati, dar sper sa pot sa invat si alte tehnici de lucru.
Cu bucurie pot sa spun ca prietenii si rudele m-au sustinut si au cumparat primii de la mine, ca apoi, treptat, sa ajunga sa vina sa cumpere oameni de peste tot, inclusiv straini.
Cel mai mult ma bucur cand stiu ca cineva va purta un obiect creeat de mine cu placere si cand vad ca oamenii revin si apreciaza ce fac.
Cand am fost intrebata prima data daca eu cred ca voi putea trai si mai apoi daca ma voi putea realiza pe acest domeniu, am spus cel mai puternic DA posibil si cred ca incet, incet acest da se transforma in realitate.
3
