-
22
Aug
Castiga un tablou handmade de la DecoBijoux.eu- Decoratiuni si bijuterii handmade!
Tema concursului
“Care este povestea celei mai vechi fotografii sau bijuterii pe care o ai?”
Concursul este cu jurizare, incepe azi, 22 august, si se incheie duminica viitoare, 29 august 2010, la ora 12.
Premiul
Tablou confectionat manual cu rama din ipsos. Ilustratie cocos galez. Dimensiuni 22 x 22 cm.
16 comentarii to “Concurs Decobijoux.eu- Castiga un tablou handmade!”
Cea mai veche bijuterie este :colierul strabunicii mele.Este rotund si alb si are reprezentat in imagine sa un cocos rosu .Acest colier l-am gasit in podul casei ,si are o mare semnificatie pentru mine deoarece :este foarte original si este extrem de vechi.Fiind foarte vechi l-am dus la muzeul din sat.Va multumesc
Vreau sa va spun ca povestea celei mai vechi fotografii este cea a bunicii mele.Este foarte veche are 100 de anii .Este importanta pentru mine cat si pentru familia mea ,deoarece in fotografie ii am prezenti pe ambii strabunicii pe care nu i-am vazut niciodata .Aceasta fotografie a fost gasita in casa bunicii mele dupa multi ani de cautari si intrebari.Cand fotografia a fost gasita m-am bucurat enorm si de aceea o pastrez in rama rosie.Pentru mine aceasta fotografie va insemna multe lucruri si enigme ascunse in sufletele stramosilor mei mult timp de acum in colo.Sper ca va placut poveste mea pentru ca starneste interesul in sufletele tuturor.Va multumesc.
Cea mai veche poza pe care o detin are 76 de ani.Este de fapt un portret de-al strabunici mele impreuna cu bunica mea de la nunta ei.
Cea mai veche bijuterie pe care o am are 60 si ceva de ani.Este o mamudea a buncii ,primita de la socrii ei.
Intamplarea a avut loc imediat dupa revolutie…un prieten venind intr-un suflet la mine, mai sa-mi darame usa.
- Sorine, am o afacere mortala pentru tine ! As profita eu, insa nu am bani disponibili acum.
- Gata, spune, ma bag.
- A venit o fetita de la turci si are un lant de aur de vanzare. E aproape moaca, mai putin de jumatate de pret. Avea prea multe, ca aia o platesc cu ce au. Mai are unul si trebuie sa plece inapoi. Ce spui?
- Gata frate ! Adu marfa. M-am pricopsit.
Pleaca prietenul meu, vine cu fetita, vine cu lantul…si nu mai stiu cum au reusit, dar m-au convins ca e cel mai bun si ieftin aur din lume…
Toate bune si frumoase, eram mandru de bijuteria mea pretioasa, dar pana intr-o zi…cand am observat ca-mi apareau cerculete verzi in jurul gatului…
Stiind cu siguranta ca nu am fost strangulat de nimeni…am luat aurul si l-am dus la verificat(ca un tampit ce sunt, nu am facut asta de prima oara).
Mai e nevoie sa va spun urmarea? Am luat cea mai mare pacaleala din viata mea !
Fetita era de la turci…aurul nu !
Bunicii mei(si din partea mamei mele si a tatalui meu) au absolvit impreuna la scoala din comuna Bilciuresti.Am o istorie intreaga a anilor si fotografii din tineretea lor. Dar eu vorbesc despre o alta lume, ceva care face parte din “alt film”…V-o spun in deplina cunostinta de cauza fiindca sunt o mamica proaspata si copii nostri nu mai au aceiasi posibilitate de a manca sanatos sau a trai intr-un mediu fara poluatie multa cum este in prezent. De ce oare s-o fi rasturnat totul cu susul in jos ?…
Au locuit toti anii de scoala in internatul dupa care s-au angajat si si-au format o famile impreuna. Probabil si din cauza asta a iubit enorm copiii si si-a dedicat lor toata viata.
Am mai multe lucruri ce au apartinut bunicilor. Am primalor poza in are apar ei doi si primul lor copil care era pe atunci foarte mic. Poza cred ca este facuta in 1946. Am un document pe care bunicul meu ma punea mereu sa-l citesc, in care scrie despre merittele sale la cel de-al doilea razboi mondial si o insigna.
“Care este povestea celei mai vechi fotografii sau bijuterii pe care o ai?”
In minte imi vin multe povesti despre toate comoriile pe care le-am mostenit de la bunici si strabunici.
Cu siguranta nu mi-au fost transmise mie in mod intentionat, caci nici strabunicii cat nici bunicii nu au apucat sa se bucure de gandul ca o sa mai apara un membru al familiei.
Asa cum nici eu nu am avut ocazia sa spun cuiva “bunic sau bunica”.
De cand eram mica imi placea sa citesc carti, de la povestea lui Ionel Teodoreanu – In casa Bunicilor am simtit o nevoie ciudata de a descoperi multe lucruri ce le-au apartinut oamenilor dragi pe care nu i-am cunoscut.
Asa incepe povestea celei mai vechi bijuterii pe care am reconditionat-o si pe care o pastrez cu mult drag. O brosa de argint, cu multe pietricele. Bunica o purta adesea la petreceri. Chiar intr-o poza am zarit acest mic detaliu prins de rochia ei.
De la aceasta brosa am inceput sa colectionez multe lucruri vintage. Daca la inceput oamenilor li se parea absurd ceea ce faceam eu… cu timpul le-am demonstrat ca moda revine.
De ce nu pot sa uit aceasta poveste?de ce?pentru ca cea mai frumoasa poveste este cea pe care am sa o v-o spun acum.Am gasit acum 20 de ani in podul casei intr-un cufar mic brosa bunicii mele .Era plina de praf si m-am gandit k ar fi bine sa o sterg de praf pentru a vedea ce imagine ascunde brosa.Dupa ce am sters brosa de praf am observat ca in imagine era bunica si bunicul meu.Am ramas placut surprinsa de aceasta brosa .Mi-a purtat mult noroc aproape tot timpul.Sunt extrem de bucuroasa ca am gasit-o,si de aceea o port mereu la multe ocazii speciale ,deoarece toata lumea o admira pentru ca este foarte veche.
Cea mai veche bijuterie a mea sunt o pereche de cercei ,pe care ii am de la strabunica mea care,din fericire inca mai traieste :).sunt de aur si au forma de floare .mi-a spus ca i-a primit cadou de nunta de la strabunicul .pentru mine au o mare semnificatei spirituala la fel cum au avut si au pentru strabunica.ea s-a decis sa mi-i incredinteze deoarece ea m-a declarat a fii cea mai potrivita pentru a-i purta si de a-i da mai departe,impartasind din sentimentele sale ,pe care le-a trait in momentul primirii cadoului de la persoana mult-iubita:)cam aceasta a fost povestioara mea:)
pentru mine nu exista o singura fotografie cu semnificatii puternice ci,mai multe.Dar tot imi amintesc de una ,in care bunica era tanara si statea alaturi de sotul ei intr-o livada.bunica purta parul ei negru ca abanosul prins intr-o parte cu o floare alba .purta o rochie nu foarte lunga .bunicul purta o palarie frumoasa,o camasa alba si pantaloni frumos calcati.pomii din spatele lor erau infloriti .nu prea am putut distinge culorile deoarece fotografia a fost facuta alb-negru dar nici culorile si nici timpul nu conteaza ci momentul pe care il simti cand privesti o fotografie dedemult.
cea mai veche fotografie pe care o am este cu tata cand era copil si strabunicul lui cand l-a dus pentru prima data in parc si a mers cu o masinuta.
Am o bratara de argint veche, dar pe cat de veche, pe atat de frumoasa, cu modele egiptene.
O poveste despre ea puteti citi chiar aici:
http://feli-popa.blogspot.com/2010/02/bijuterie-veche-de-aproape-100-de-ani.html
Imi trec degetele peste o minune. Privesc lung lantul si pandantivul de argint, care i-au marcat tineretea strabunicii mele.
Ma simt mica, fiindca varsta mea reprezinta doar un sfert din cercul subtire, in care s-a cuibarit, acum mai bine de o suta de ani, o perla neagra aproape perfecta, inestimabila.
Dar si un memento al unei promisiuni incalcate.
Pandantivul a intrat in viata strabunicii mele atunci cand iubirea vietii ei era pe cale sa iasa definitiv.
Ea inca nu termminase liceul, iar el urma sa se intoarca in Italia, tara lui de bastina, unde avea sa inceapa stagiul militar.
El i-a cerut sa il astepte doi ani si i-a strecurat pandandtivul intre buze iar apoi a sarutat-o. Ea i-ar fi spus orice ar fi vrut sa auda.
Doua luni mai tarziu, l-a cunoscut pe strabunicul meu, tanar locotenent si i-a acceptat cererea in casatorie, convinsa ca “italianul” a uitat-o deja. Dar “italianul” s-a intors, proaspat evadat din baza militara si a reusit sa ajunga la doua zile dupa ce nunta se incheiase.
Strabunicii nu ii venea sa creada. Nu a avut puterea sa iasa din casa si sa ii infrunte privirea. Italianul s-a urcat in primul vapor si de atunci nu s-a mai auzit nimic de el.
Aceasta poveste a fost smulsa din sufletul unei batrane de 93 de ani, cu o saptamana inainte sa moara. Am insistat ca pandantivul sa o insoteasca pe ultimul drum insa familia s-a opus, spunandu-mi ca sunt nebuna sa arunc pe apa Sambetii bunatate un obiect de arta, de dragul fanteziilor unei babe nebune. Imediat dupa inmormantare, mama a dosit colierul. L-am gasit intamplator zilele trecute si am decis sa il iau cu mine. Poate intr-o buna zi o sa reusesc sa pastrez o anume promisiune fata de cel care imi va zgudui lumea din temelii. Cine stie?
am primit de la soacra niste lucruri de argintdeosebite{sa-i fie somnul usor si fericit] vesnicul recunoscator ginere !
Deoarece nu provit dintr-o familie bogata, nu detinem nici fotografii vechi si nici bijuterii, asa ca povestea mea este foarte recenta: prin 1968, dupa ce s-au casatorit parintii mei, mama muncea cu mainile in lut pentru a face caramizi de lut sa repare casa parintilor ei. Atunci a sesizat ca i-a disparut verigheta din deget. A avut noroc si dupa cateva zile a gasit-o bunicul, zgarmand cu batul in pamant din intamplare. Miracolul s-a mai intamplat o data, dupa ce verigheta ii scapase din degetul prea subtire, in focul din soba. A treia oara s-a intamplat acum cativa ani cand a scos-o din degetul umflat si a pus-o pe o lada, de unde a aruncat-o la galeata de gunoi impreuna cu niste samburi de cirese. cand si-a dat seama, era prea tarziu : dusesem deja galeata la container, sa nu miroasa seara in casa. Vazand cu cata indarjire a continuat s-o caute prin camera pana la miezul noptii, a doua zi am plecat pe la 4 dimineata la containerul din cartier, unde am cautat cu un bat prin gunoaie vreme de cateva ore. Am avut un pic noroc si un pic de ghinion : seara lucrasem niste costume cu paiete si fir argintiu de lame, asa ca slipirile mi-au aratat cam pe unde era gunoil nostru in acea gramada, dar pe masura ce soarele rasarea, tot sclipirile alea imi furau privirile deoarece port ochelari. Numai o minune a facut sa gasesc in mijlocul containerului verigheta mamei. Am intrat acolo si am tras-o. Am apucat-o cu greu cu unghia unui deget si abia statea atarnata cand mama a aparut si ea : se trezise mai devreme, sa vina sa caute si ea in conteiner. Cand m-a vazut si a inteles ca inca ma uitam crucis fara sa-mi cred ochilor ca pe varful degetului meu era atarnata verigheta, a inceput sa planga. Am inceput si eu sa plang si ea a zis ca verigheta ramane a mea, deoarece a fost norocul meu. N-a mai pus mana pe ea de atunci si eu recunosc ca am purtat-o si pe deget si pe un lantisor, deoarece a avut parte de 3 intamplari norocoase cred ca-mi poate purta si mie, ca sa nu mai spun cat de mult poate sa insemne deoarece este a mamei mele, chiar daca este o bijuterie noua si a ajuns la mine din dorinta destinului.
Leave a Reply