-
3
Aug
Câștigă un colier confecționat manual de Alexandra de la BuburuzaCuGhetute.blogspot.com!
Tema concursului
Descrieți o zi din viața unei buburuze, așa cum o vedeți voi.
Concursul este cu jurizare (câștigătorul va fi desemnat de Alexandra), începe azi și se încheie marți, 10 august 2010.
Premiul
16 comentarii to “Concurs: Câștigă un colier handmade de la BuburuzaCuGhetute.blogspot.com!”
Fara prea multe demersuri,
Eu o sa va cant in versuri !
Sa vedeti ce debitez !!
Si sonate-n fa-diez ….
Eu sunt bubu cea cocheta,
Azi ma vad c-o margareta.
Am rochita cu buline ,deci…
Tineti-va bine !
Pe la pranz c-un trandafir,
Abia pot sa mai respir !
La cati sunt pe lista mea..
Imi cad bulinele deja…
Si vai de rochita mea !
Tre sa am grija de ea,
Ca sa zbor in continuare,
Tzup tzup,din floare-n floare !
Uite aici un lan de grau !!!
Ia sa stau putin la rau …
Cu drag privesc rochita fina!
-AAH!!Lipseste o bulina !
Pun o brosa in locul ei,
Tu ,pupa-ma ,daca vrei!
Eu sunt oricum cea mai tare,
Vreau colier sa plec la mare !
Sa am cu ce sta la soare !
ASA sunt creata eu:cu aripioare rosii si buline negre,sunt mica ca sa pot zbura oriunde as vrea…nu vreau sa ma inalt la cer dar vreau sa fiu cea mai de pret insecta.O zi din viata mea e cam asa:zbor peste mari si tari,zbor din floare in floare,ca sa pot dovedi ca sunt minunata pe acest pamant si vie colorata pentru oamenii care ma privesc si ma admira zi de zi!ASA arata o zi din viata mea.Nu-i asa ca ati vrea sa fiti o buburuza?
Uneori vreau sa ajung la Dumnezeu…sper cu gandul zbor zi de zi…cum?de dimineata pana seara muncesc din greu pentru familia mea pe nume Familia Buburuza.Incerc sa fiu o buburuza onorabila si cat mai intens colorata.Visez universul…chiar daca nu voi ajunge la EL.Atata sper…sa fiti si voi o buburuza cum sunt eu!Am rochita catifelata cu negru si rosu ,pantofiori negri si ma mandresc cu tot ce sun eu O BUBURUZA !!!!
Sunt o mica buburuza…
E o zi frumoasa….
Eu inca sunt somnoroasa..
O picatura de roua cade…
Pe capul meu…
Si ma trezeste dimineata…
Si asa mai imi spala si fata…:))
Am incercat sa fiu putin mai comica
Asta`s eu…
De va convine va voi spune despre mine….
Viata mea….
Ce oare vreti sa stiti despre ea??
Sa va spun…
Sunt de fel curioasa…
Dar si foarte frumoasa…
Cand in palma tu ma ti…
De mine nu te vei dezlipi
Rosu, negru colorata…
Dar sunt bine aranjata…
Toata ziua zbor la cer
Si acum eu sper
De mine sa te indragostesti…
Si cu drag sa ma privesti..
Toata ziua in sus, in jos…
Eu ma joc tare frumos…
Timpul trece …uite`asa…
Si acum in incheiere eu va spun :
La revedere!
Si va mai spun foarte duios..
Un noapte buna calduros!
Felicia este o buburuza timida si trista. Ea traieste intr-o ciuperca rosie cu pete albe, proaspat varuita. In fiecare dimineata, in timp ce isi buburuzeste cafeaua pe foc, uda muscatele de la intrarea in ciuperca ei micuta. E un soi de garsoniera cu o micuta gradina. De la usa ei porneste o alee pavata cu pietricele colorate care sa evidentieze mai bine drumul spre ea.
Felicia e o buburuza foarte matinala. La ora 5 dimineata este mereu in picioare, punand cafeaua pe foc si udand florile. Locuieste singura, dar pe masuta ei din lemn sunt mereu doua cafele aburinde. Sta ingandurata si-si bea cafeaua asteptand un semn… priveste cescuta de cafea ramasa, dar nu o misca niciodata pana la apusul soarelui. Din cand in cand mai ofteaza si tresare la fiecare zgomot.
Dupa cafea iese in gradina si-si descanta petuniile frumos colorate… poate asa il imbie.
Felicia, ca orice buburuza, crede in destin. Este foarte indragostita si acest lucru o motiveaza in fiecare dimineata sa se ridice din patutul neincapator.
Pe la amiaza trage perdelele din in si lasa soarele sa intre in ciupercuta ei umila, dar plina de dragoste. Lasa si usa deschisa… cine stie cine poposeste pe la ea?!
Isi aseaza balansoarul la soare, in fata casei, pe aleea cu pietricele marunte, si tricoteaza un fular pentru el. A adunat pana acum 17 fulare, unul mai moale si mai pufos decat altul. Mai arunca un ochi la cafea… nu se mai ridica aburi, dar macar e la soare asa ca nu se poate raci de tot. Vrea sa creada ca intr-o buna zi va veni dupa ea, cafea si fulare, dar nu reincalzeste niciodata cafeaua… totusi nu crede ca vine.
Au trecut 3 ani… 3 ani de singuratate si asteptare. Nu iese in oras, nu mai are prieteni… i-a ramas doar speranta. Daca pleaca de acasa si el vine in lipsa ei? Daca nu se mai intoarce apoi?
In timp ce tricoteaza i se mai scurge cate o lacrima pe obraz care apoi se pierde in fular…
Cand soarele apune, fularul e mereu terminat si il impatureste frumos, asezandu-l in cosul de nuiele care adaposteste si celelalte fulare. Il acopera mereu cu doua randuri de panza ca sa nu se puna praful si sa nu intre moliile asa usor. Le spala o data pe saptamana ca sa miroasa mereu proaspat.
Inchide usa, dar nu o incuie niciodata… cine stie?! Strange cafeaua, spala ceasca si se propteste cu coatele de pervaz. Priveste ore in sir la singura fereastra a ciupercutei ei. Din cand in cand mai abureste un colt de geam unde deseneaza apoi cu degetul o inimioara. Uneori adoarme cu capul pe pervaz, alteori se resemneaza si se intinde in pat.
Maine e noua zi. Da, maine sigur ca veni… Daca nu, buburuza isi va astepta toata viata buburuzul. Il iubeste prea mult ca sa nu o faca.
A fost odată ca niciodată o mică buburuză care locuia la primul etaj al unei delicate flori albastre, la umbra răcoroasă a unei frunze. Viața ei era monotona şi îi părea plăcuta deoarece nu știa cum ar putea fi altfel. Niciodată nu se îndepărtase prea mult de tulpina cunoscută dintotdeauna şi nici nu avea vreo curiozitate de a afla ce se găsește la umbra altor flori. Știa că e la fel peste tot şi nu voia sa părăsească nicidecum siguranța micului cămin.
Însa toate poveștile au un moment numit ‘pana când’ astfel ca buburuza noastră a trăit fericita pe sub petalele albastre pana într-o zi, când, pe neașteptate, un musafir, nepoftit, firește, ateriză pe frunza care era doar a ei.
- Shht, nu spune nimic. Așteaptă să plece şi nu te mișca.
- Ce? Cine sa plece? Întrebă ea nedumerita şi scoase capuşorul ca să privească… Doi ochi imenși se apropiau cu o viteza atât de mare încât încremeni. Simți o durere puternică în aripioara dreaptă şi apoi nu mai știu nimic.
O trezi soarele. Lângă ea era gândăcelul nepoftit.
- Ești bine ?
- Eu… sunt bine. Tu cine ești?
- Ca să fiu modest, aş spune că sunt cel care te-a salvat de la o moarte iminenta.
- Aaha… si ca să fii mai puțin modest, ești cel care ai adus moartea după tine, nu ?
- Ei, se pare că deja te simţi mai bine. Îmi cer scuze pentru mai devreme. Dihania aceea de pasăre mă urmarea de mult şi noroc de frunza aceasta norocoasă. Cum e aripioara ?
Buburuza încercă să se întindă dar o înţepătura undeva în partea dreaptă o împiedică şi o făcu sa geamă uşor.
- Ups, înseamnă că nu e tocmai bine. Asta înseamnă că în zilele următoare va trebui să am grijă de tine pentru că singură nu vei fi în stare.
Zis şi făcut. Zilnic, gândăcelul îi aducea mâncare proaspătă buburuzei şi o îngrijea cum nu se putea mai bine. Petreceau după-amiezi întregi povestind şi râzând. Buburuzei îi era neobişnuit de bine şi nu prea ştia ce se întâmplă; doar că îşi dorea să nu se mai termine. Gândăcelul îi povestea ce e dincolo de floricica albastră sub care se adăposteau iar încântarea produsă de multitudinea de culori şi sunete ce însoţeau viaţa era amestecată cu un strop de frică. Aceasta frică, atât de subtilă şi bine ascunsă conştiinţei micii buburuze se datora în parte faptului că gândăcelul acum atât de îndrăgit ar putea părăsi petalele florii albastre. Mai mult decât atât, ea îşi jurase că niciodată nu îşi va părăsi cuibul.
Timpul trecea. Aripioara se vindecase de mult… Stropul începuse să crească şi să-i inunde gândurile. Momentul de care îi era teamă se apropia cu repeziciune şi ea ştia…
Într-o zi, după un prânz copios cu petale de margarete, el îi spuse:
- Uite, deja am petrecut foarte mult timp aici şi mi-a făcut o adevărată plăcere să stau cu tine şi aş mai sta, însă sufletul meu tânjeşte după libertate. Vreau să zbor nebuneşte din floare în floare, fără să-mi pese de nimic. Vreau să mă bucur de cele mai dulci arome ale vieţii. Aici sunt fericit, dar e o fericire umbrită. Aşa că voi pleca… Să ai grijă de tine şi să nu mă uiţi pentru ca nici eu nu o voi face.
- Aşteaptă! Vreau să merg cu tine. Nu mi-a mai fost niciodată atât de bine precum îmi este acum şi cred că totul se datorează prezenţei tale. Mi-e frică să rămân singură. Cu cine voi mai face toate lucrurile pe care le făceam împreuna?
- Nu îţi fă griji. Va fi bine totul! Nu te pot lua cu mine pentru ca nu eşti obişnuită sa zbori atât de mult. Te vei pierde de mine şi atunci va fi chiar mai rău.
- Nu mă voi pierde pentru că te voi urma oricât si oriunde.
- Eşti sigură?
- Da, cu toată fiinţa mea. Vreau doar să fiu alături de tine.
- Dar vei renunţa la ceva la care ţii atât de mult…
- Voi câştiga mai mult chiar. Când plecăm?
- Chiar acum. Vino după mine!
Și porniră la drum. Gândăcelul făcea tumbe prin aer iar bucuria i se citea în aripioare. Buburuza îl urma zâmbind însă zâmbetul îi pierea puţin câte puţin pe măsură ce mergeau mai departe. Obosise şi aripioara dreaptă îi amorţea tot mai mult.
- Hai sa mai luăm o pauză să ne odihnim, îl rugă ea.
- Deja? Abia am plecat. Simţi adierea asta care ne gâdilă? E prea bine. Nu fi leneşă!
Zborul continua… Ea abia mai rezista. El era in culmea fericirii. La un moment dat, buburuza se opri să-şi tragă sufletul pe o frunză. Simţea că nu mai poate. Însă nu zăbovi prea mult şi se ridică iar în aer muncind să-l ajungă din urma.
Făcură un popas pentru a lua masa, iar ea aştepta să fie ca înainte. Dar gândăcelul mâncă în grabă şi abia o băgă în seamă pe micuţă.
- Haide, să nu pierdem timpul. Sunt atâtea de făcut. Nu putem petrece timpul stând degeaba şi pălăvrăgind.
Și continuară… Iar si iar.
Buburuza era obosită, plină de tristeţe şi simţea că nu mai poate continua aşa că se lăsă uşor pe o petală. Îl aştepta. Spera să vină s-o îngrijească la fel ca la început, însă el nu se mai vedea la orizont.
Vărsă o lacrimă sărată şi încetişor se sfârşi.
Au iesit ghioceii albi, brindusele galbene si toporasii albastrii. Albinele isi deretica stupul; ca miine or sa iasa la treaba. Mieii zburda pe pajistile abia dezgolite de nea. In ograda, gainile scurma si cotcodacesc. Toata lumea are treaba; nimeni nu sta degeaba.Mangaiata de soare, buburuza cea mica si rosie a iesit si ea. din crapaturile scoartei copacului uride a stat pitita pana atunci. A facut ochii mari si s-a uitat in jur. Asa cum statea pe scoarta cenusie a copacului, parea o farima dintr-o piatra pretioasa rosie. Avea si scapari de rubin cand vreo raza o mingiia pe spate.
Buburuza s-a intristat.
— Ce mica si neinsemnata sunt. Toate in jurul meu au un rost, numai eu nu.
Nimeni nu ma baga in seama!zicand acestea si-a desfacut larg aripile lasindu-le pur¬tata de-o boare de vint. Asa a ajuns pe prisma unei case, iar de acolo pe mina unui copil care se juca.
— Bunicule, s-a bucurat copilul, uite o buburuza. Ce giza micuta si dragalasa, l-o fi frig… Dar de acuma, gata! Nu te mai necaji, buburuzo. Am sa te incalzesc eu! Si co¬pilul a ridicat incetisor mina catre soare si-a mingiiat cu drag stropul rosu care ii inflorea palma. Apoi a suflat in¬cetisor asupra-i.
— Hai du-te, buburuzo! incalzeste-te la soare!
S-a bucurat buburuza. A inteles ca, mica si neinsemnata cum e, are si ea un rost pe lumea asta. E cea dintii giza care se arata primavara.E, cum s-ar zice, o vestitoare curajoasa.
M-am nascut pe taramul musculitelor!Nu am primit niciodata o vorba buna!Intotdeauna ceilalti m-au respins!Au ras mereu de cele 7 bulinute negre de pe spatele meu!Si nici nu sunt asa agila ca celelalte musculite! Cand m-am nascut ,mi-au spus ca mama a plans cu lacrimide sange ca eu sa ma nasc apoi a murit!Si de aceea am spatele aproape tot rosu. Au ras si de roseata mea.Au ras si cand ma rugam de ei cu lacrimi sa ma lase in pace!
Maine voi pleca in luminisul din padure, imi doresc o zi in care sa fiu fericita!Voi reusi!Am sa le arat ca se inseala!O pot face!Acum trebuie sa ma odihnesc, maine inainte de ivirea zorilor trebuie sa plec!Nu vreau sa ma vada nimeni ca plec!
Aproape am ajuns! Uite si soarele!Ce bine ma simt!E caldut si bun ca-ntotdeauna!Dar ce vad!HA.HA..Haaahaaaahaaaa! Sunt mai multe musculite cu spatele rosu si cu pete negre , credeam ca sunt singura!Ura ,ura am reusit!
Sunt o buburuza deci! Nu o musculita! Cei din neamul meu sunt mai putini ca musculitele!E o zi asa de minunata!Prima mea zi de buburuza!Uite au si un topogan din ferigi!Nu pot sa cred!Avem si frunze cu apa unde sa putem inota!Acum pot sa invat si cantece si dansuri de ale buburuzelor!Yupii!Sunt cea mai fericita buburuza!Stiam ca am sa reusesc!Yeiii!
Uite am multi prieteni! Toate buburuzele se bucura cand ma vad!Le place sa se joace cu mine!Dar ce e asta ma invita pe un scaun!Nu…OOooo! Aproape e un tron!Vaii!Nici nu a trecut o zi si ei ma invita sa stau la masa regilor lor!Un mare preot buburuza?Acum spun ca imi dau si un nume!E minunat! Ma cheama Pici!
Stai ma fac regina!Se bucura cu toti!Ma bucur si eu!Nu pot sa cred!E cea mai minunata zi din viata mea!
Uraaaaaaaaaaaaaa buburuza!
Ma trezesc buimaca cu o picatura de roua pe fata..Casc somnoroasa si stiu ca e timpul sa imi incep ziua..Parca mi s-a facut foamen, dintr-o data, e semn ca trebuie sa merg in cautarea mancarii. Dupa 30 minute de ma rasfat cu un mic dejun vegetarian de toata frumusetea, bucurandu-ma de fiecare inghititura, desi nu am papile gustative, nu sunt asa involuata si stiu sa ma bucur de tot ce imi ofera natura..Parca as iesi un plic la plimbare sa vad ce mai fac suratele mele, restul insectelor vecine sau prietenele mele buburuze..Dupa ce stam la taclale, ma duc spre casuta caci s-a facut foarte cald si trag un pui de somn la racoarea unei tufis des. Dupa masa ies sa servesc masa cu familia care s-a intors de la “serviciu”.. Cu totii lucreaza la un adapost ce ne va proteja la iarna e frig..Dupa ce ne infruptam din nou, radem si ne povestim ce am mai facut si ce am mai auzit, stam cu burtile la soare linistiti ceva timp pana digeram bine si apoi mergem putin la parc..Spre seara ne adunam spre casa si fac un dus racoros pe o frunza. Cand se face seara ma asez pe un brusture si privesc stele gandindu-am la o noua zi, sub miscarile line ale frunzelor din padure
ÎN Marea Britanie, această micuţă insectă colorată este cunoscută sub numele de ladybird, care înseamnă pasărea doamnei. În România i se spune buburuză sau mămăruţă. Deşi gândacii nu se numără printre insectele noastre preferate, buburuzele fac excepţie, fiind privite cu drag. Ele îi fascinează pe copii, iar grădinarii şi agricultorii le primesc cu braţele deschise.
În general, buburuzelor le place la nebunie să mănânce afide, sau păduchi-de-plante, nişte insecte minuscule, cu corpul moale, care devorează culturile din grădini şi de pe câmp. Unele buburuze adulte pot consuma în timpul vieţii lor mii de afide, chiar şi larvele lor au mare poftă de mâncare. Buburuza se hrăneşte cu multe alte insecte dăunătoare.
Micuţele buburuze sunt fie rotunde, fie ovale, corpul lor având formă semisferică. Deşi au o nepotolită poftă de mâncare, majoritatea nu depăşesc 12 mm în lungime. Delicatele aripi posterioare cu care zboară sunt acoperite de elitre, aripi tari lucioase, cu modele colorate, după care recunoaştem buburuzele. Când insecta vrea să zboare, elitrele se deschid în sus, şi astfel ea poate da din aripi. Deşi buburuzele sunt cunoscute ca fiind roşii cu puncte negre, cele aproximativ 5 000 de specii se diferenţiază printr-o varietate de combinaţii de culori. Unele sunt portocalii sau galbene cu puncte negre. Altele sunt negre cu puncte roşii. Există şi buburuze fără puncte, iar unele au dungi sau pătrăţele cum sunt cele de pe tabla de şah.
Ciclul de viaţă al multor specii nu durează mai mult de un an. Iarna, exemplarele adulte hibernează în locuri uscate, ferite. Când vremea se încălzeşte, ele se trezesc şi încep să zboare în căutare de plante pline de afide. După împerechere, femela depune pe partea de dedesubt a unei frunze, lângă o rezervă bună de afide, un ciorchine de ouă galbene minuscule. Din fiecare ou iese o larvă cu şase picioare care seamănă mai mult cu un mic aligator fioros, din care nu te-ai aştepta să iasă o buburuză. Întrucât mănâncă întruna afide, larva creşte în scurt timp aşa de mult că nu mai încape în piele, iar după ce năpârleşte de mai multe ori, se prinde de o plantă şi produce învelişul de pupă. În interiorul pupei, larva continuă să crească, până când în final iese adult. La început are corpul moale şi fără culoare şi de aceea rămâne pe plantă până când acesta i se întăreşte. Punctele caracteristice apar într-o singură zi.
Duşmanii nu vor să aibă de-a face cu colorata buburuză. Când este ameninţată, buburuza împroaşcă de la încheieturi un lichid galben, urât mirositor şi cu un gust îngrozitor. Prădătorii, cum ar fi păsările sau păianjenii, nu uită niciodată prima lor întâlnire cu buburuza. Culorile ei vii le amintesc mereu de neplăcuta întâlnire.
Cum puteţi atrage buburuzele în grădina voastră? Plantele cu flori sunt o sursă îmbietoare de polen şi nectar. Un petic de pământ plin de buruieni, dar şi o farfurie cu apă pot fi o ispită pentru ele. Dacă este posibil, nu folosiţi pesticide. Câteva frunze moarte lăsate pe plante ori pe sol în timpul iernii le pot oferi buburuzelor locuri plăcute de hibernare. Nu striviţi orice gândăcel sau ouă pe care le găsiţi în grădină. Aţi putea ucide chiar următoarea generaţie de buburuze!
“”M-am nascut mica-mititica,dar simt ca toata lumea este a mea si pot face tot ce vreau si pot zbura oriunde.Am atatea lucruri de invatat si de vazur.Voi fi cea mai tare buburuza,voi trai mai mult decat suratele mele si voi avea o familie mare.Dar inainte de a zbura in lung si in lat hai sa ma asez pe acest fir de iarba pentru a admira aceasta zi minunata.Ce frumos stralucesc aripioarele mele la soare!Dar ce faci?Hei nu pune piciorul,nu ma calca.Ce copil rau,ce…”"Si buburuza este istorie!!!!
Sunt norocoasa, caci intr-o zi am trecut prin toate fazele existentiale:
am deschis pentru prima data ochii si am vazut cel mai frumos rasarit de pe nufarul parfumat ce plutea lenes pe lacul albastru in care se oglindea cerul senin, atunci mi-am dat seama ca trebuie sa traiesc fiecare clipa,s-o traiesc cu adevarat…
Minunat a fost momentul in care l-am intalnit pe el…zbura nepasator,pana cand m-a vazut si m-a invitat sa ne plimbam prin iarba de smarald…
Desi acesta este sfarsitul meu,sunt fericita!Sunt fericita pentru ca m-am trezit in cea mai superba zi si am iubit si mi-am bucurat privirea cu adevaratele minunatii pamantene…chiar daca sunt o mica buburuza,pot iubi mai mult decat voi toti la un loc,pot iubi intr-o singura zi,intr-o singura clipa…
A fost odata ca niciodata o buburuza.Si sa trezit ea dis de dimineata ca sa plece dupa mancarica pentru copilasii ei.Si a pornit la drum.La un moment dat se intanli cu un greieras care canta de zor si nu ii pasa de foame sau alte probleme.Il asculta cum canta si zbura printre frunzele florilor incantata de ziua superba ce se asternea inaintea ei.
Merse apoi cu mancare la buburuzele micute,le hrani si plecara toate la hoinarit printre frunze si flori,fluturand din aripioarele lor micute si fragile.
Si zburara pana veni seara si au plecat sa faca nani.
Buburuza este o gaza cu semne de frumusete.Cum dă soarele in lume primăvara, cum o vezi peste tot: pe flori, în iarbă, pe dosul palmei – o gâză mică şi lustruită, lăcuită cu roşu şi cu buline negre, extrem de prietenoasă şi simpatică. Simte ca o vezi şi nu fuge. O mângâi uşor pe spate şi stă. Se ciuceşte ca un arici, pe urmă se întinde ca o pisicuta, răsfirându-şi în aer cămăşuţa de noapte, transparentă ca borangicul, pe care o poartă cu sine sub aripile de email. Ce mai, o domnişoară cochetă, care dă semn în lume că a venit luna aprilie şi ne umple sufletul de optimism.
Când o vedem si o luam in palme îi cântăm: “Mămăruţă ruţă, Suie-te-n căruţă, Acolo unde ai zbura, Acolo m-oi marita (insura)!”. Câte nume nu i-au mai dat românii: Mămaruta, Cucuşor, Buburuză, Paparuc,…
De unde atâta dragoste? Din faptul că mămăruţele sunt nişte veritabile poliţişti ai grădinilor, vânând cu lăcomie purecii şi păduchii de pe plante. Vreţi să aveţi pe terasă flori frumoase şi sănătoase, scăpate de urgia paraziţilor nesuferiţi? Puneţi în ghiveciul lor o familie de mămăruţe. Plantele Dvs. vor scăpa de toate necazurile.
În rest… Mămăruţele există de peste cinci milioane de ani, sunt peste 4000 de specii în toată lumea, roşu lor conţine o otravă ce le îndepărtează duşmanii. Dar mai presus de toate, mămăruţele se dau în vânt după dragoste, iubindu-se cu cine apucă, prin iarbă, pe frunze şi chiar în palma noastră, dacă-i îngăduim. Un singur miracol rămâne nedezlegat: punctele de pe spate. Multi oameni se intreaba mereau: “De ce atâta trudă pentru câteva semne de frumuseţe? Care este semnificatia punctelor de pe spatele lor?”. Fiindcă s-a constatat că o mămăruţă cu patru puncte nu se va mărita niciodată cu un mire cu şase sau şapte puncte pe spate, ci doar cu unul care are acelaşi număr de buline ca ea. Să nu te miri?
Vreti sa stiti cum a fost prima zi a buburuzei?
Pai… cam asa: Bunul Dumnezeu, in ziua a cincea a facut zburatoarele. A folosit mult rosu la opera Sa de creatie.
Cand a venit randul buburuzei, asa mica si delicata, ca o bijuterie, Dumnezeu i/a spus:
- Dragalasa buburuza, nu mai am rosu sa iti colorez tot corpul, pot sa te fac jumatate in rosu si jumatate in negru.
- Doamne, te rog, sa ma impodobesti cu margele negre, ca sa ma deosebesc de celelalte insecte si am sa zbor slavind numele Tau.
-Asa sa fie, vei fi unica si copiii se vor bucura la vederea ta, iar fetele de maritat se vor uita unde zbori ca sa/si aleaga ursitul.
De atunci, buburuza, in fiecare zi, de cand sa trezeste si pana seara, bucura copiii si se aseaza pe rochitele fetelor de maritat ca se le arate drumul spre alesul inimii.
Leave a Reply