Începem săptămâna cu Ştefania de la Bijuterii Bleu (şi site de prezentare). Mi-au atras atenţia cerceii cu pene care, deşi au un preţ mai mult decât decent, par foarte sofisticaţi. Bineînţeles, cum se întâmplă mai mereu în cazul bijuteriilor confecţionate manual de artizanii talentaţi, au fost deja vânduţi, iar posibilitatea ca ei să fie duplicaţi este foarte mică. 1 pentru actuala posesoare, 0 pentru celelalte doamne şi domnişoare care i-ar fi dorit :P

  • De cât timp te ocupi de confecționarea manuală a bijuteriilor? Cum ai ajuns să faci asta?

Am început să confecționez cam acum 1 an și jumătate. Aveam o pasiune pentru cerceii mici (cu tijă), strânsesem vreo 50 de perechi și, întâmplător, am întâlnit o fată la job care lucra cu fimo. Inițial am admirat-o și atât, mi se păreau interesante lucrările cu fimo, nimic mai mult. Însă ziua următoare când a venit cu cercei din mărgele, am fost fascinată. Am întrebat și mi-a spus doar să dau search pe google mărgele și dacă nu înțeleg cum se fac, să o întreb…și așa a început totul (sper că nu e un răspuns prea pompos :) )

  • Care sunt materialele tale preferate? Ești receptivă la reacțiile clienților sau lași clienții să te aleagă funcție de bijuteriile anterioare?

Mai nou sârma și mărgelele. Îmi place să experimentez cam orice material, îmi place și fimo, dar nu e punctul meu forte. Acum sunt în etapa sârmă de modelaj. Sunt receptivă la ideile clienților, nu mă deranjează să încerc să realizez ideile lor (dacă nu le place la final nu mă supăr, pentru mine este o provocare). Am o mică reținere la fimo. Acolo am o prietenă mai pricepută și când e vorba de vreo comandă fimo, o recomand cu încredere pe ea.

  • Participi la târguri? Dacă da, ai fost mereu mulțumită de organizarea lor?

Am participat la târguri direct și indirect ( o prietenă amatoare de târguri îmi vindea și produsele mele, deoarece sunt cu licență și nu am timp).

M-a deranjat la un târg la care mergeam deja a 2-a oară că renunțaseră la umbrele (era afară) chiar în luna martie când era o vreme capricioasă ( drept dovadă a nins și mi s-au stricat câteva accesorii) ( și motivul fusese că la ediția trecută nu a plouat și….nu au mai închiriat )

  • Îți dorești să-ți extinzi activitatea în domeniul artizanatului, îți faci planuri, cauți tot timpul colaborări?

Nu caut colaboratori. Nu cred că vreau ca aceasta să fie activitatea mea principală. Prefer să am un job stabil, iar artizanatul să rămână la nivel de hobby. Lucrez într-un ritm propriu și, dacă mă mobilizez pentru un târg, e ok, dacă nu pot prefer să nu încurc și pe altcineva.

  • Ce crezi că trebuie să facă artizanii pentru că fenomenul handmade să capete o importanță mai mare în țara noastră?

Poate ar trebui mai mult promovată pe la tv și reviste treaba cu târgurile. Oameni talentați sunt destui și cred că ar trebui să existe și magazine speciale pentru handmade (știu că există colaborări cu magazine).

Poate mai multe târguri iarna în mall-uri și o legislație mai îngăduitoare ( înțeleg că asta îi reține pe cei cu malluri, lipsă pfa-ului la mulți artizani).