Poate că Internetul nu umple (încă) buzunarele artizanilor, dar, cu siguranţă, le îmbogăţeşte bagajul de cunoştinţe şi facilitează socializarea :D Dacă eu, un simplu iubitor de artă, mă simt ca în seara de Crăciun după ce am avut plăcerea să discut cu domnul Marian Căpraru alias Manuro Artis de la Handmade-Bijoux.com, atunci interviul acesta va fi cu atât mai interesant pentru persoanele vizate.

  • O bună parte din viaţă v-aţi petrecut-o în comunism. Ce importanţă a avut acest lucru pentru cariera dumneavoastră de artist şi în ce mod credeţi că aţi fi evoluat dacă nu exista Revoluţia?

Desigur, comunismul a însemnat, înainte de toate, “închistare”, “cenzură”, “lipsă de libertate”. Un artist însă nu poate fi deposedat de libertate (cel puţin, nu complet), întrucât libertatea lui stă în adâncul creaţiei (e cu totul alta poveste dacă cel în cauză crede cu adevărat în doctrina regimului). Nu vi se pare că fiecare lucrare e o strigare, o poezie, ba chiar un roman?

Revoluţia a şters (măcar oficial) cenzura, dar, ce-i trist  (chiar jalnic) e că oamenii nu se mai întorc către Artă. Suntem liberi – da! – dar nu ştim ce e Libertatea! Nu ştim nici să învăţăm Libertatea… sau s-o gustam măcar. Tot ce facem este să o intuim în imaginaţia noastră prin tristeţea artistului nevândut, căci, din păcate, ne vindem din ce în ce mai puţin harul.

O stare de fapt care a existat şi se manifestă  inca, chiar dacă suntem în aşa-zisul tranzit către “capitalism”, este că nu există impresariat în artă ca în restul Europei, ci numai în “arta veche”, aşa-zisa goană după vechituri autentice şi căutate afară din România, indiferent dacă este o sculptură de Brâncuşi sau o pictură de Grigorescu. Trist, deci, că aproape toţi s-au axat pe “hai să facem bani cu artiştii ante şi postbelici”, căci numai dânşii au avut valoare artistic recunoscută, fapt care ignoră harul şi talentul contemporan, condamnat fiind la o stare de “clocire”, sau “pervertire” (căci suntem tentaţi să facem „artă comestibilă”, numai să vindem câte ceva să putem supravieţui).

Ar mai fi de spus şi faptul că în “Epoca de AUR”, suta de lei avea o valoare incomensurabilă cu aceea a leului de azi şi când vindeam ceva, se umplea buzunarul, acum nu mai pot spune că am vândut, dacă trebuie să-mi achit datoriile cu bruma de mărunţiş luată pe o gravură sau bijuterie de argint.

  • De-a lungul timpului, aţi abordat mai multe stiluri în sculptură, pictură, grafică, artă fotografică, confecţionarea de bijuterii, gravura în metal (arme de panoplie), gravura pe sticlă. Cu ce aţi început, ce “se caută“ pe piaţa din România şi de care domeniu vă simţiţi mai apropiat?

Am încercat, din nevoia de a cunoaşte, din curiozitate şi din dorinţa de a mă perfecţiona, diferite stiluri de sculptură, pictură şi gravură. Nu pot preciza cu ce am început când eram “tânăr şi neliniştit”, poate cu cizelura sau metaloplastie cum i se mai spune, apoi cu pictura în ulei pe diferite suporturi, apoi cu pirogravura, apoi cu sculptura miniaturală în lemn moale, apoi cu sculptura ornamentală şi figurativă în esenţe tari (paltin, stejar, nuc, cireş, frasin etc.), apoi cu gravura în alamă şi cupru, cu sculptura în piatră de râu care a trecut în cioplitul în marmură şi granit, apoi am făcut monumente funerare de excepţie, apoi am gravat în sticlă, argint şi aur.

Lista ar continua, dar ceea ce este de menţionat este faptul că toate aceste diverse domenii de activizare a harului şi materialele diferite pe care le-am folosit s-au întrepătruns cumva, nu a existat o perioada scurtă de “hai să gravăm în argint şi gata”. Întotdeauna, cunoscând meşteşuguri diferite dar care se înrudeau, am păstrat clienţii şi am exersat toate domeniile, în acest fel “neieşindu-mi din mână” cum se spune.

Bineînţeles că nu întotdeauna meşteşugul este “doar o placere”, eu pot spune asta căci dacă vrei să lucrezi ceramica traforată, sculptura şi gravura în os sau gravura în scoica şi sidef – cum am făcut în ultima vreme – vei afla că anumite operaţiuni pregătitoare ale materiei prime sunt nu tocmai plăcute sau curate, dar fac parte din toata tehnologia de prelucrare şi “naştere” a lucrării tale şi atunci vei fi forţat să-ţi testezi ambiţia, răbdarea, curiozitatea, logica şi, nu în cele din urmă, voinţa.

În ceea ce priveste domeniul care face mai mulţi bani pe piaţa românească… nu putem să precizăm mare lucru, căci în funcţie de cererea pieţii am lucrat şi noi. Studiam şi incercam să lucrăm ceea ce se vindea de fapt, asta şi înseamnă să supravieţuieşti din harul tău, fapt care e contestabil şi recunosc că am greşit în felul acesta de multe ori, dar nu am avut altă ieşire din anonimatul acela al sărăciei continue, unde-ţi „chiorăie maţele”, iar datoriile se adună în progresie geometrică.

Normal că aş fi putut reacţiona invers, adica “clientul nostru” nu este şi “stăpânul nostru”, fapt care te abţine de la pervertirea de rutină, adica hai să fac şi o pictură cu “salata, mere, glastră şi pălărie” că aşa doreşte dânsul, şi-mi puteam menţine poziţia sobră, neclintită, creatoare dar pur artistică şi profesională şi să-l refuz pe Dumnealui, reorientându-l spre OBOR, unde era plin de salate sclipitoare, una mai verde decât alta. Dar din păcate, aceleaşi “maţe  care chiorăie din când în când”, nu te lasă să-ţi fi propriul pictor, sculptor sau te miri ce te-a lasat Dumnezeu.

Deci, în concluzie, nu prea poţi să urmezi idealul artistic sublim şi desăvârşit într-o lume care te lasă nemâncat şi nebaut şi de aici vine mai mereu şi COMPROMISUL.

Ce se cere în cotidianul nostru pe piaţa românească?… Absolut tot ceea ce se vinde! Există clientelă pentru artă, artizanat şi “restul produselor”. Fiecare segment de cumpărători caută ceea ce-l caracterizează în momentul în care dispune de “monetar” şi mi-aş dori să fiu pregatit măcar pentru 10% dintre domniile lor.

De care domeniu mă simt mai apropiat? Aş răspunde pragmatic şi realist: de domeniul care se vinde cel mai bine şi mai uşor, acolo unde investesc cel mai puţin şi execut cel mai repede.

  • De cât timp sunteţi prezent şi pe Internet? Consideraţi că orice artist ar trebui să valorifice avantajele unui site de prezentare, blog sau magazin online sau se poate la fel de bine şi fără ele?

Treaba cu Internetul este poate cea mai simplă de realizat din punct de vedere practic, dar “virtualul”, dacă nu eşti pregătit să ai răbdare, te poate face să capeţi îndoieli cu privire la valoarea ta artistică. Asta pentru că “suntem mulţi” şi toţi vrem să postam câte ceva acolo unde orice copil poate pătrunde cu uşurinţă dacă are un desktop sau un laptop conectat la reţea. Asta ce înseamnă? Înseamnă că oferta întrece cu mult cererea pieţei, că orice doritor de artă adevărată se poate orienta către străinătate şi navigând înapoi, aici la artistul nostru flamând, ia şi el de milă câte ceva mai ieftin să-l ţina pe dânsul în priză.

Având în permanenţă un termen de comparaţie, doritorul de artă veche sau modernă alege de unde preţul se raportează la buzunarul lui. Pe mine personal, joaca cu lumea virtuală nu m-a îmbogăţit, dar nici nu m-a sărăcit. Am postat şi am să mai postez câte ceva pe măsură ce lucrez, dar nu-mi fac mari speranţe că voi vinde, luând în consideraţie că nu vând necesităţi zilnice sau lucruri absolut indispensabile.

  • Din ce comunităţi româneşti de artizani nu ar trebui să lipsească un artist care se respectă? Credeţi în importanţa socializării virtuale?

Personal, sunt un om sociabil şi comunicativ, învăţ de la oricine şi preţuiesc pe oricine încearcă să-şi fructifice harul dat de Cel de sus, nu sunt tributar  filosofiei cu “nu eşti artist dacă nu ai diplomă”, ba chiar ma îndoiesc ca toţi cei cu diplomă sunt sau pot fi numiţi artişti şi până la urmă… “e frumos ce-mi place mie” funcţionează perfect încă în toate cercurile şi la toate nivelurile, deci toate “tam-tam-urile” de genul „preţul este mare pentru că este artist plastic” pica, pentru că preţul nu-l face diploma, ci valoarea artistică a obiectului pe care vrei să-l cumperi şi în care este inclusă toată meseria, truda, sudoarea, inspiraţia, materialele, orele de nesomn, gândurile care te-au ars, voinţa, ambiţia, maţele care chiorăie şi recesiunea în creştere.

În concluzie, este loc pentru toată lumea şi ar trebui să ne abţinem de la catalogări critice şi speculaţii absolut subiective la adresa altora care nu fac ca “NOI, ARTĂ”, ci artizanat.

Târguri de artizanat: da sau nu?

  • Participati la târguri de artizanat? Care este impresia generală cu care aţi rămas după aceste evenimente?

Sincer să fiu, am participat vreo 30 de ani la târgurile de mărţişor, unde am expus spre vânzare pictură, sculptură şi gravură în os, alamă, argint, etc., dar nu-ţi poţi  face o impresie pozitivă dacă rămâi cu marfă după ce târgul se termină. Vorba aia: dacă eu nu am vândut, nu se mai vinde, frate! Nu e aşa. Exact cum spuneam mai devreme: fiecare cumpără de unde marfa este mai ieftină şi mai pe placul lui. Şi să nu uităm că suntem “o mie de bordeie, o mie de obicee” cum se spune (şi cum îmi place mie).

Nu mai contează dacă este artă sau nu când se potriveşte şi cu soldul contului meu din buzunar,  deci vinde cine poate, vinde cine a fost mai inspirat, vinde cine are preţul mai mic, vinde cine are gura mai mare, vinde oricine care şi-a dat osteneala să apară cu câte ceva. Deasupra tarabei oricum nu exista nici un banner cu “ARTIST” sau “ARTIZAN” sau “COMERCIANT CINSTIT”.

Ideea este că fiecare are clientul lui şi fiecare marfă are clientul ei, totul este să ai rabdare şi picioare sanatoase, ca în rest este ca la pescuit… mai pică câte ceva, nu pleci acasă cu mâna goală.

  • Întâmpinaţi dificultăţi în aprovizionarea cu materii prime sau magazinele româneşti de profil acoperă toată gama la preţuri competitive cu cele de pe piaţa externă?

Materiile prime s-ar părea că nu mai sunt o problemă, dar, totuşi, prin existenţa lor la preţuri nu tocmai de recesiune, devin uneori o problemă. Bun! Ele există undeva, la magazine de profil, pe Internet sau prin debaralele prietenilor, dar nu se dau pe gratis şi trebuie luat în considerare acest lucru când încerci să acoperi un  domeniu care nu prea se vinde sau se vinde prost.

De exemplu: dacă am comandă de o icoană ferecata în argint de dimensiuni mari, automat aş lucra  sculptură în lemn de esenţă tare (stejar, paltin, frasin, gorun, bambus etc.), dar  dacă nu am bani pentru acea esenta de lemn (care să fie şi uscat), atunci cumpăr tei romanesc şi lucrez şi pe “crud”, cum se spune, iar dacă nu am bani de argint fin de 99,99%, atunci cumpăr şi monede de la numismaţi (care conţin 80-85-90 % argint) şi le topesc.

  • Când profesorii, inginerii, medicii pleacă în străinatate, de ce un artist de talia dumneavoastră rămâne? Ce vă ţine într-o ţară în care intelectualii sunt -nici măcar nu pot spune oropsiţi- ignoraţi?

În străinatate am fost plecat şi parcă m-aş duce din nou, dar nu stă secretul vânzării propriei arte sau artizanatului în plecatul afară din ţara ta. Nici acolo nu sunt artiştii sau artizanii extrem de mulţumiţi de ce bagă în buzunar în fiecare zi, pentru că şi acolo, ca şi aici, există obstacole economice la nivel de cumpărător şi la nivelul fiecărui buzunar, ţinând cont de recesiunea aceasta ‘‘fabricată” care durează… şi va  mai dura!

Deci… covrigii s-au cam dat jos din coada câinilor şi acolo, aşa că aş sta aici şi aş aştepta să-mi formez propriul segment de cumpărători.

  • Ce sfaturi puteţi da artizanilor începători pentru a evita greşelile pe care le-aţi făcut dumneavoastră?

Singurul sfat cu adevărat “prietenesc”, ar fi să nu se răspândească în prea multe domenii, ca mine, căci vor întâmpina dificultăţi de aprovizionare şi de utilare, ci să fie mai degrabă sinceri şi credincioşi unei anumite ramuri artistice, pentru că vor progresa mai repede şi vor câştiga pe măsură.

În rest, să nu uitaţi că este loc pentru toată lumea, indiferent dacă avem  sau nu diplomă şi credinţa în ceea ce faci este  singurul lucru care trebuie să-ţi ţină în viaţă ambiţia şi puterea de lucru. Le mai spun ce i-a spus Martin Heidegger tinerei sale studente Hannah Arendt, vorbă pe care o amintea ucenicilor şi Noica: „Să fii credincioasă ţie insuţi!”

Pentru exemplificare, vă rog să vizualizaţi site-urile www.handmade-bijoux.com şi http://reteauaartistica.ning.com/photo/photo/listForContributor?screenName=08gv2ys0ac6yb