Dana- Army of mice

N-am crezut niciodată că următorul anunţ mă va face atât de fericit, dar d-aia n-a fost Apocalipsa până acum, să apuc ziua în care voi spune că avem şoareci pe Făcut de mână. :D şi nu doi-trei, ci o armată întreagă.

Este momentul perfect pentru a afla cum Dana Basamac şi a sa Army of mice îşi urmează visul împlinindu-l pe al altora. Nu fiţi strânşi la pungă, fata asta îşi merită fiecare bănuţ iar voi meritaţi să atrageţi privirile.

• Din ce-mi “spune“ blogul tău, peste nouă zile împlineşti doi ani de prezenţă pe Internet. De cât timp, de fapt, confecţionezi manual genţi, poşete, portofele?

Da, am observat şi eu acum câteva zile. Practic, nici nu ştiam. Acum mă gândesc să organizez un fel de concurs cu premii (sub formă de gentuţe) ca să sărbătoresc. Sper să am timp.

Genţi fac de aproxmativ 7 ani. După cum spuneam şi pe blog, povestea e una clasică: mama nu avea bani şi pentru “pretenţiile” mele, aşa că m-am apucat să-mi fac. Pe prima mi-a făcut-o ea (e croitoreasă), la a doua m-a ajutat, după care am fost pe cont propriu. Mă mai ajută şi acum când am nelămuriri, deşi îmi place mai mult să mă uit şi să învăţ singură.

După aceea am făcut câteva pentru prietenele mele şi uite aşa, fără să-mi dau seama, am ajuns să vând  la mare, prin Vama Veche. Cam ăsta ar fi începutul, apoi au urmat târgurile handmade şi în cele din urma blogul. Pot să spun cu mândrie că am participat chiar la primul târg handmade organizat în Bucureşti.

• Ca orice artizan care se respectă, ţii mult la regula “nu duplicatelor“. Dar chiar nu ai fost niciodată tentată să “produci în serie“ pentru a răspunde cererilor insistente? Cu siguranţă că ai avut numeroase modele foarte populare care ţi-ar fi adus bani buni.

Da, aşa este, nu îmi place deloc să refac genţile deja vândute, deşi recunosc că se mai întâmplă. Nu îmi place pentru că, în primul rând, nu mi se pare corect faţă de cea care a cumpărat-o ca fiind unicat. Iar în al doilea rând m-aş plictisi să lucrez doar 2-3 modele.

Exact aşa s-a întâmplat cu Fundiţele, erau foarte cerute, mergeau bine la târguri şi eu am tot făcut. Acum încep să-mi alerge piticii pe creier când trebuie să fac una.

Am câteva “trucuri” ca să evit duplicatele, pentru că tentaţia banilor e mare. De exemplu,  atunci când cumpăr materiale am grijă să nu iau mai mult de 1,5 m dintr-un model. În felul acesta, nu o să am niciodată destul material ca să tot repet o anumită geantă.

Am născocit un fel de taxă, am putea să îi zicem “ taxa pentru duplicate”. Dacă doreşti să refac o geantă, va trebui să plăteşti cu aproximativ 25 % mai mult decât preţul iniţial. Chiar nu vreau să ajung să lucrez în serie.

• Multe oftate mai smulgi tu din pricina paginii Gentuţele şoricelului. Ce-ţi veni să seduci cumpărătoarele pentru a le abandona mai apoi deznădejdii că nu vor avea niciodată acele modele (fii sigură că tocmai pe alea le voiau) ?

Am o prietenă care îmi tot “reproşează” că genţile mele sunt cele mai frumoase, dar nu din cauza ei am creat pagina. La început, toate genţile, inclusiv ale mele, erau în “Galerie”. La puţin timp după deschiderea blogului, am constatat că aproximativ 70 % din rugăminţile primite pe mail se refereau la genţile mele. Atunci am decis să creez o pagină special pentru ele, să ştie toată lumea că sunt ale mele şi că sigur nu le voi reface.

În general, prima geantă (dintr-un model) o fac pentru mine, e un fel de prototip. O testez şi dacă îmi place cum se comportă, o fac şi pentru restul lumii, acelaşi tip de geantă, dar alte materiale. Se întâmplă să nu îmi placă; în acest caz îi aduc îmbunătăţiri înainte să o scot pe piaţă.

• ”Army of mice” este o marcă. Spui cunoscătorilor “genţi“ şi “handmade“ iar ei răspund “Army of mice“. Aşa te-am găsit şi eu :D Ce planuri ai cu această afacere?

Mă bucur să aud că m-ai găsit aşa uşor. Înseamnă că efortul meu de până acum începe să dea roade. Aici mă refer la încercările mele de a face blogul cât mai eficient.

Mi-ar plăcea să am un atelier undeva în centru, să vină lumea să mă viziteze acolo să vadă pe viu cum se prezintă genţile, cum lucrez, să nu mai fie nevoie să mă întâlnesc cu clientele pe la diferite guri de metrou.

Mi-ar mai plăcea să fac pijamale şi haine de stat prin casă, aşternuturi pentru pat, rochiţe de vară. Dar nu am făcut nimic concret ca să mă pot apropia de ceea ce îmi doresc. Sunt tare nehotărâtă.

• Acum mi-am dat seama că nu te-am întrebat de ce Army of mice? Mai ales când ştiu că o ai pe Gâga, pisica ce testează rezistenţa genţilor! Şi apoi, urmaşele Evei nu se împacă neam cu şoriceii.

Pentru că un singur şoricel nu ar fi în stare să facă o geantă, este nevoie de o armată întreaga :D Povestea cu şoriceii e mai veche. Mai demult, aceeaşi prietenă de mai sus a observat că atunci când sunt fericită am faţă de şoricel. La fel şi când sunt speriată. De atunci, prietenii apropiaţi îmi spun (mai în glumă, mai în serios) şoricică, şori, şobo. Tot felul de derivate de la şoricei.

Când a trebuit să-mi aleg un nume care să mă ajute să devin cunoscută în lumea handmade-ului , unui prieten i-a venit ideea cu armata de şoricei.

Gâga nu este foarte fericită că trebuie să lucreze cu şoriceii (ar prefera să-i ronţăie), mai ales când e luată pe sus şi băgată cu forţa în genţi. Trebuie să menţionez că mă folosesc de serviciile ei doar în cazul genţilor destul de mari.

• În cât timp confecţionezi o geantă de complexitate medie? Care sunt etapele principale ale procesului de producţie?

Cea mai simplă geantă o fac cam în 2 ore, iar cea mai complicată în 8-9 ore, deci media ar fi cam 5 ore.

Mai întâi aleg materialul, tai exteriorul, apoi interiorul, le întăresc dacă e nevoie. Apoi cos partea exterioară, cea interioară şi în final le unesc. Cam asta ar fi, în mare. Sigur că lucrurile devin mult mai complicate atunci când creez un model nou. Mai mulţi nervi, poate să dureze până iese ce vreau eu, dar nu mă las până nu iese.

• Te mai ajută cineva sau eşti pe cont propriu (+ Gâga)?

Aşa cum am spus şi mai sus, la cusut mă mai ajută mama. Mai ales înainte de un târg, când intru în criză de timp. Tata m-a ajutat cu expunerea genţilor la târguri, adica mi-a făcut “taraba”. Tot el, dar şi fratele meu, mă duce cu maşina (da, am nevoie de o maşină întreagă ca să mă deplasez cu toate cele necesare). Apoi ar mai fi prietenele mele, care vin să-mi ţină companie, tot  la târguri. De blog mă ocup doar eu.

Practic sunt singură, nu am pe nimeni angajat. Nici nu aş avea cum, nu fac destui bani din asta. Şi pe deasupra mai sunt şi foarte pretenţioasă, mi-ar fi foarte greu să găsesc pe cineva care să mă mulţumească din toate punctele de vedere.

• Ce pregăteşti, în general, pentru târguri? Ai observat că există cerere pentru un anumit tip de produse?

La un moment dat, mergeau bine Fundiţele, iar eu am făcut multe, chiar foarte multe. Şi, deodată, nu le-a mai cumpărat nimeni. De atunci, încerc să fac câte puţin din toate, să am o gamă cât mai variata de produse, să fie toată lumea mulţumită. În general, se vând bine cele care sunt un pic mai ieftine.

• Ai vreun of în legătură cu situaţia actuală a “fenomenului handmade“ în România? Crezi că ar trebui schimbate niscaiva rotiţe, prin punctele esenţiale, sau vrei să ne şochezi declarându-te primul artizan mulţumit 100′% de “cum merg treburile în ţara asta“?

Per total este relativ ok, lucrurile încep să meargă din ce în ce mai bine.

Nu îmi place că unii organizatori nu îşi fac treaba cum trebuie. Cer taxe foarte mari şi apoi uită să se mai ocupe şi de promovare. Ca să nu mai spun că se întâmplă să ceară bani şi de la vizitatori. Din punctul meu de vedere, ar trebui să dăm un procent din vânzari, deşi ei vor spune că nu au cum să ne verifice. Să simtă şi ei pe pielea lor ce se întâmplă când nu îţi faci treaba cum trebuie.

Dar nu toţi sunt aşa. Andra şi Răzvan (de la ILoveHandmade.ro) sunt foarte drăguţi şi târgul organizat de ei a ieşit mereu bine.

De asemenea, nu îmi plac oamenii care au senzaţia că târgurile handmade sunt locuri unde găseşti lucruri foarte ieftine, eventual chilipiruri. Un lucru unicat va fi mereu mai scump decât unul produs în serie.