-
16
Feb
Lucrurile importante despre domnişoara Corina Iordache nu le veţi afla din pagina Despre de pe blogul ei personal şi poate că nici în răspunsurile pe care a avut amabilitatea să ni le ofere. Esenţa ei este, ca în cazul oricărui artist, în comorile însufleţite pe care oricine ar fi încântat să le numească ”făcute de mâna mea”. Aceste bucăţi din sufletul ei sensibil le găsiţi pe HippieBox.ro, sunt sigur că nu vă veţi îndura să plecaţi de acolo cu mâna goală.
Salut, Corina. Este o zi superba pentru interviu, nu? :)
Nemaipomenita :)
1. Ştiu că moşteneşti de la mama ta, designer vestimentar, pasiunea pentru handmade. Crezi că dacă ar fi fost contabilă, de exemplu sau orice altceva îndepărtat de lucrul manual, ai fi ajuns în punctul în care să creezi tu însuţi şi chiar să comercializezi cu succes aceste obiecte minunate?
Cu siguranţă mi-aş fi descoperit pasiunea pentru handmade indiferent de meseria mamei. Toată povestea a pornit din încercări de a pune amprenta stilului meu asupra vestimentaţiei. Iniţial îmi personalizam hainele cumpărate din magazine. Apoi, după ce s-a umplut piaţa de gablonţuri şi abia găseam bijuterii care să îmi placă, am luat iniţiativa de a-mi improviza acasă un mic atelier de creaţii handmade pe gustul meu.
2. Participi la târguri tematice, te-ai integrat în această comunitate a meşteşugarilor sau preferi izolarea?
Am participat o singură dată şi nu am fost foarte încântată. Nu pentru că nu m-aş fi integrat în comunitate, ci pentru că organizarea a lăsat de dorit. Mă gândesc serios ca în toamnă să organizez eu o serie de târguri…
Nu am mai încercat să merg la altele pentru că nu am timp. În plus, am vânzări destul de bune online aşa că nu m-aş folosi de un târg decât pentru promovare.
3. Te aprovizionezi mereu de la aceiaşi furnizori sau cauţi, cauţi, cauţi până dai de ceva interesant?
Anumite materiale precum vopsele, pensule, lut, mărgele ş.a. le iau de la aceiasi furnizori. În ceea ce priveşte materialele textile, doar câteva pot să zic că le iau de la doi furnizori, însă mereu sunt în căutare de ceva mai interesant. Aici am o problemă pentru că nu prea găsesc…
4. De ce idee inovatoare de-a ta ţi-ar părea rău să şi-o asume alt artist? Pe ce ai pune copyright?
Pe iile pictate şi pe genţile cu floricele croşetate, clar!
5. În cât timp crezi că vei ajunge să trăieşti exclusiv din handmade? Cel puţin, ţi-ai propus asta?
Nu mi-am propus asta. Cot la cot cu pasiunea pentru handmade merge pasiunea pentru comunicare. De aceea, vreau ca mica mea afacere cu produse handmade să se dezvolte în paralel cu o carieră în relaţii publice. Totuşi, aş vrea ca în viitor mama mea să gestioneze afacerea şi să trăiasca exclusiv din handmade. Eu voi rămâne mai mult cu ideile.
6. Ce poţi face cu 30 de lei?
Îmi pot lua 1 metru de material din bumbac, 3 borcănele mici de vopsea pentru textile şi 1 metru de elastic. Croitul, pictatul şi cusutul materialului durează cam 5 ore fără pauză. Rezultatul: o ie care valorează dublu faţă de cât am investit. (Şi îmi rămâne vopsea pentru încă vreo 3 ii)
7. În urmă cu 100 de ani, fetele îşi creau singure zestrea, astăzi ar fi ceva neobişnuit. Tu lucrezi la a ta? :P
Să ştii că părinţii mei se apucaseră cândva să îmi facă zestre aşa că am nişte servicii de ceşti şi vase prin dulap :))
Mai în glumă, mai în serios, zestrea mea constă într-un sifonier plin de haine care nu mai au loc, zeci de genţi şi casete cu bijuterii. Consecinţele faptului că îmi place să mă îmbrac diferit în fiecare zi…





3 comentarii to “Corina Iordache- HippieBox.ro”
felicitari
Sunt foarte frumoase gentile. Felicitari! Cat costa o bucata??
Leave a Reply