Andreea- mărţişoarevrăjite.wordpress.com
Astăzi îi mulţumim domnişoarei Andreea de la mărţişoarevrăjite.wordpress.com pentru bunăvoinţa de a ne împărtăşi câteva lucruri importante din viaţa ei de artist artizan.
- De ce mărţişoare şi nu…navomodelism, Andreea?
M-am născut primăvara. Primul cadou pe care l-am primit a fost un mărţişor. Am crescut înconjurată de mărţişoare. Tata face mărţişoare de peste 30 de ani. Îl consider un om talentat şi mi-a insuflat şi mie din pasiunea lui.
Am început de mică să mă învârt în jurul lui, să îl studiez şi să mă arăt interesată de “jucăriile lui”. Eram fascinată de culorile mărţişoarelor, dar mai ales de modul în care materiale neînsemnate puteau aduce zâmbete. Nici un mărţişor nu arăta la fel cu altul, fiecare avea amprenta omului care l-a făcut. Nici nu îţi poţi imagina ce de materiale se foloseau la mărţişoare pe atunci. Practic puteai recicla orice pentru a face mărţişoare. Iar tata era un maestru al improvizaţiilor…
- În ce stă valoarea unui mărţişor, în simbolistica pe care i-o atribuim, în timpul şi celelalte resurse consumate de artist ori în alternativele existente pe piaţă la acel moment?
Cred că toate aceste lucruri dau valoare unui mărţişor. Am văzut în timp tot felul de mărţişoare. Am încercat de multe ori să îmi dau seama ce materiale au fost folosite, să văd cum şi ce le pune în valoare. Fireşte că e o mare diferenţă între a cumpăra mărţişorul gata făcut, numai bun de ambalat şi vândut şi a pune fiecare mărgică la locul potrivit cu ajutorul pensetei, a colora cartoane speciale şi a le decupa cu preduceaua sau ghilotina. Dacă pentru cele gata făcute se muncea, să zicem, o săptămână doar la ambalat, pentru cele făcute manual se muncea toată iarna pentru a le confecţiona. Ba mai mult, în timpul anului se strângeau materiale, flori presate, etc.
Întotdeauna s-au vândut foarte bine mărtişoarele cu simboluri ale primăverii, dar mulţi care cumpără mărtişoare lucrate manual le cumpără pentru valoarea lor artistică. Majoritatea cumpără fără o intenţie reală, fără a cunoaşte sau a respecta tradiţia. Mărţişoarele sunt cumpărate robotizat, pentru că ”trebuie”. Faptul că Mărţişorul este aproape de Ziua femeii îi obligă şi mai mult şi de aceea cred că rezolvă două lucruri dacă iau o eşarfă, un parfum sau un ursuleţ de pluş.
- Îţi aminteşti primele mărţişoare pe care le-ai confecţionat? Par vremuri îndepărtate acelea în care învăţai cum stă treaba?
Îmi amintesc că la început, pe la 3-4 ani, legam mărţişoarele cu şnurul alb-roşu îndoit în două şi îl legam cu două noduri ca să nu se desfacă, apoi, după ce tata capsa mărţişorul de carton, trebuia să pun mărţişorul prins de carton în acetofanul transparent şi lipit cu letconul în formă cilindrică, aşa era modelul pe vremea aceea.
Apoi îmi amintesc că aveam nişte flori presate albe şi micuţe care erau fix cât buricele degetelelor mele. Tata făcea felicitari şi punea florile mari şi îmi punea puncte de aracet unde trebuia să lipesc eu floricelele micuţe albe. Primul mărţişor l-am vândut pe la 6-7 ani. Era o poşetuţa de piele.
Mai târziu am început să fac lucruri din ce în ce mai migăloase. În ultimii ani am pictat picturi pe sticlă cu modele primăvăratice şi cu iconiţe. Erau mici, aveau 2-3 centimetri. Într-adevăr, par vremuri îndepărtate… Nu doar pentru că a trecut mult timp, ci şi pentru că s-au schimbat foarte multe.
În cazul mărţişoarelor mele însă, nu s-au schimbat atât de multe. Am făcut aceleaşi modele mulţi ani de-a rândul. Ne obişnuiam să le facem, dar aduceam câte un model nou în fiecare an.
- Cât de mult contează pentru tine să vezi omul mulţumit? Îţi venea uneori să-l tragi de mânecă şi să-i zici ”Domnule, dacă vă vine să zâmbiţi, zâmbiţi aici, să ştim şi noi!”
Hi hi. Fireşte, când eram la vânzare eram foarte mulţumită când se opreau oamenii la mărţişoare făcute manual. Cel mai frumos era când se întorceau şi a 2-a zi spunând că au mai cumparat de la noi şi mai vor câteva mărţişoare. Eram impresionată când oamenii cumpărau de la 20 de mărţişoare în sus. Nu mă bucuram de profit, eram pur şi simplu fericită că le-au placut modelele. Oricum, aveam preţuri accesibile.
Îmi mai amintesc că la şcoală, în clasele mici, eram mândră că profesoarele lăudau mărţişoarele de la mine. Le alegeam după stilul de predare al profesoarelor.
- Nimic nu mai e ca înainte, nu-i aşa? Cântăreţii de muzică populară se plâng de indiferenţa tinerilor pentru folclor, jurnaliştii nu-şi găsesc locul în online, mărţişorarii veritabili dispar… Cine e vinovat pentru asta?
Pe la 3 ani m-a luat tata prima dată cu el la vânzare în Piata Amzei. Stăteam o zi întreagă şi mă uitam la mărţişoarele vecinilor. Uneori mă şi întorceam cu mărţişoare primite. În acea vreme era o plăcere în a dărui un mărţişor, oamenii erau încă fascinaţi de tradiţii. De la an la an se strângeau aceiaşi mărţişorari în Piata Amzei.
Mai târziu…au inceput să apară afaceriştii. Mărţişorarii au început să aducă mărţişoare cumpărate en-gros, chinezării şi jucării de pluş. Nu mai era nimic făcut de mână. S-au scumpit autorizaţiile şi la un moment dat se acordau numai firmelor, lucru care a sugrumat micii mărţişorari. Adevărul e că mulţi nu aveau copii care să împărtăşească pasiunea şi mulţi au îmbătrânit. La 50-60 de ani parcă nu îţi mai vine să stai în frig 12 ore pe zi timp de o săptămână – două.
- Ai 30 de lei, ce faci cu ei?
Dacă aş fi în postura unui mărţişorar, probabil aş căuta pe la cineva şnururi de mărţişoare mai ieftine…să iau cât mai multe. Materiale de mărţişoare mai am pentru mulţi ani de acum…chiar caut cumpărători pentru cartoane colorate, mărgeluţe, ineluşe de metal sau de plastic şi ce mai am în lada în care ţin materiale. Da, chiar am o ladă plină cu materiale pentru mărţişoare. În general, şnururile alb-roşii din fir de mătase sunt cam singurele obligatorii în mărţişor.
Doar câţiva oameni mai fac şnururi de mărţişoare astăzi. Unii dintre ei le fac prost (nu înnoada ciucuraşii, ci ii lipesc de şnur) şi le dau scump. Neştiutorii se păcălesc uşor.
Dacă aş fi un simplu cumpărător, aş vrea să găsesc mărţişoare făcute manual. Sunt atât de puţine tarabe şi majoritatea sunt eclipsate de muţunachii cântători şi pietrele semipreţioase ambalate în cutiuţe albe gata făcute. Nu m-aş putea mulţumi niciodată cu kitschurile colorate inscripţionate cu ”De 1 Martie”. Aş vrea altceva…. mai original, mai natural.
- Eşti în anul 2458. Ce mărţişoare confecţionezi?
Ohoo… Dacă urmez ideea filmului Idiocracy, aş face nişte mărţişoare care nu s-ar vinde niciodată.
Hi hi…Dificilă întrebare totuşi. Revenind la idealism şi realism, probabil ar fi la modă mărţişoarele”mini – navetă spaţială” care au microcipuri şi pot zbura sau… mărţişoarele “holografice”. Deja se fac muşte electronice în laboratoare, de ce nu? Mi-ar plăcea să cred că aş putea face mărţişoare de acelaşi fel cu cele de astăzi. Deşi materialele nu vor mai fi aceleaşi, aş vrea să cred că simbolurile vor rămâne. Bine, ideea de mărţişor fizic deja a dispărut pentru mulţi şi se rezumă la a trimite diverse animaţii şi felicitări online.
[...] Uite ca a aparut si primul interviu despre martisoarele mele. Ii multumesc lui Bluarto . Tags: cartoane, cleme, colorate, margele, [...]
[...] Uite ca a aparut si primul interviu despre martisoarele mele. Ii multumesc lui Bluarto [...]
SUNT FOARTE FRUMOASE
FLORILE CA TINE,
MAMICA MEA CEA DRAGA!!!!!!!!!
ESTI CEA MAI FRUMOASA,DIN,LUMEA,ASTA MARE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!